Idei rapide si sanatoase pentru pachetelul de scoala

Inspiratie pentru dei rapide si sanatoase pentru pachetelul de scoala. „Iar un sandvici?” e intrebarea fireasca a copilului saturat de atata paine in pachetelul de scoala zilnic. Nu-ti face griji, avem noi solutia pentru un pranz sanatos pe care il poti prepara foarte repede:

  1. Ia o lipie si pune in ea tot ce ai ramas prin frigider, fie ca vorbim de piept de pui la gratar, niste sunca presata sau chiar ton din conserva. Adauga o frunza de salata sau alte legume de prin camara si gata! Asezoneaza cu sare si piper daca este cazul sau taie lipia in doua parti pentru a fi mancata mai usor.
  2. Briosele sunt o alegere versatila si usor de facut, deoarece poti pune aproape orice in compozitia lor. Briosele sarate pot fi facute din telemea, sunca, legume, carne tocata – orice va e pe plac! Adu fructe precum cocosul sau bananele, dar si nutella sau fulgi de ciocolata pentru niste gustari dulci. O tava pusa azi la cuptor va fi de ajuns pentru cateva zile de scoala, dar si pentru o gustare acasa!
  3. Cumpara o cutie mai mare cu despartitoare si umple compartimentele cu ce ai la indemana: rondele de castravete, betisoare de morcovi sau ardei gras, feliute de mar si o sursa de proteine. Aici vorbim de pui la gratar, sunca de curcan, somon la cuptor sau oricare alt peste este la indemana.
  4. O salata de paste integrale cu legume se face usor, doar taie legumele preferate ale copilului cat timp se fierb pastele si apoi amesteca-le. Sugestii de legume: rosii cherry, ardei rosu sau galben, mazare verde sau din conserva, buchetele de brocoli, masline fara samburi sau chiar conopida.
  5. O salata de fructe e hranitoare si usor de transportat. Pune intr-un recipient cu capac bucati din mere, banane, portocale sau orice mai ai prin casa. Adauga si cateva nuci sau alune pentru un plus de sanatate.

Nu uita nici de sticluta cu apa si nici de un biletel in care ii urezi o zi frumoasa piticului tau!

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *