Imi iubesc copilul, dar nu-l plac

Imi iubesc copilul, dar nu-l plac. Ce e in neregula cu mine? 

Iti iubesti copilul, asta e clar. Ai face orice pentru el sau ea, nici nu se pune problema sa ii lipseasca ceva. Niciun sacrificiu nu este prea mare pentru bucuria copilului tau. Si totusi, in adancul sufletului ai unele momente cand recunosti, cu jena si poate cu rusine, ca nu iti place uneori de copilul tau. Cel mai adesea, nu iti place de comportamentul lui sau de trasaturile pe care le are. Spre exemplu, cel mic poate fi incapatanat si predispus la certuri, tipete sau la discutii in contradictoriu. Sau adolescentul tau e lenes, sta numai pe telefon si ia note mici. Exemplele pot continua la nesfarsit.

Nu-ti face griji, nu esti singura persoana care s-a gandit la asta! Desi nu multi parinti ar recunoaste asta, numarul lor nu este unul mic. Relatiile dificile intre parinti-copii sunt numeroase si nu este nimic in neregula cu a admite ca uneori, anumite parti din comportamentul sau atitudinea copilului tau nu iti sunt pe plac. Fiecare parinte are, de dinainte sa i se nasca baiatul sau fata, anumite idei si dorinte despre cum ar vrea sa fie copilul. Sa semene cu parintii la anumite trasaturi, dar sa nu ia obiceiurile lor proaste. Sa asculte de voi, dar nici sa nu fie prea docil si asa mai departe. Nu e nimic in neregula cu a-ti dori un anumit tip de comportament, dar nu incerca sa-l impui cu forta sau sa faci din pictor un matematician neindemanatic.

De cele mai multe ori, parintii sunt stresati de anumite comportamente specifice ale varstei la care se afla copilul lor. De exemplu, incepand cu varsta de 2-3 ani cel mic va incepe sa faca scene de plans, tipat sau apucat stanjenitoare, deseori fara o cauza rezonabila sau cu o solutie imediata. Pe masura ce creste, un preadolscent va incepe sa stea din ce in ce mai mult pe telefon, refuzand alte distractii sau sa petreaca timp cu tine. Un adolescent poate sa se departeze de familie pentru a se cauta pe sine, in aceasta calatorie incercand sa fumeze, sa mearga la petreceri tarzii sau sa nu acorde scolii o importanta prea mare. Iar cand in fata ochilor avem deja un tanar adult, putem observa cu tristete indepartarea accentuata, dorinta de a pleca departe sau intreruperea legaturilor de familie.

Nu dispera! Fiecare varsta are caracteristicile ei, cu mofturi, clipe frumoase, dar si cu peripetii si trasaturi care iti vor pune la incercare rabdarea si empatia. Incearca sa te pui in locul lui, sa intelegi ce e in spatele anumitor comportamente deranjante si ce e de facut cu acestea. Nu uita, insa, ca fiecare om este unic, iar copilul tau nu face nicio exceptie – iubeste-l asa cum este el.

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *