Relatia dintre frati

Daca esti la al doilea, al treilea, al patrulea sau al x-lea copil deja stii cum sta treaba. Cand nu te afli la prima nastere te simti, probabil mai pregatita. Iar daca prima data atentia iti era indreptata mai mult spre noul venit, acum trebuie sa-ti indrepti atentia, in egala masura, si spre fratii mai mari. Prima interactiune cu bebelusul trebuie sa vina dinainte de nastere

Fratiorul observa schimbarile din viata voastra: burtica ta care se mareste, pregatirile si noile cumparaturi care apar in viata voastra. Va pune intrebari, iar tu ii vei raspunde si il vei pregati. Sunt parinti care inca din momentul in care se decid pentru un al doilea copil il intreaba pe cel pe care deja il au in familie ce parere are despre sosirea unui nou membru. Cu cat vorbesti mai devreme despre un nou fratior/o noua surioara, cu atat copilul tau se va simti mai inclus in familie si va avea timp sa se acomodeze. Desigur ca, daca stie din timp, sunt mari sanse sa fie si foarte nerabdator: Mami, mami, nu mai vine odata?! Este posibil ca cei mai mici, sub doi ani de zile, sa nu inteleaga foarte bine ce se intampla. Cei mai mari, pana la patru – cinci ani, pot sa nu doreasca sa te imparta cu altcineva. Cea mai simpla solutie este sa ii povestesti despre momentul nasterii sale, sa ii arati poze, cu alte cuvinte sa ii explicit ca si el a fost candva la fel de mic si neajutorat. Se poate intampla ca fratiorul sa regreseze in anumite comportamente deja stabilizate in momentul aparitiei bebelusului (de exemplu, folosirea olitei). Nu il certa, incurajeaza-l si felicita-l de fiecare data cand face ceva bine. Copiii mai mari, scolari, pot fi gelosi pe fratiorii mai mici. Lor trebuie sa le explicit ca si ei au fost candva bebelusi si sa ii incurajezi sa fie blanzi cu fratii mai mici.

O mamica echidistanta, intotdeauna:

  • Intelege ca fiecare copil al ei este altfel si are nevoi si asteptari diferite.
  • Isi iubeste la fel copiii.
  • Nu compara fratii intre ei.
  • Nu ofera un frate, spre exemplu, celuilalt.
  • Nu incurajeaza competitia intre frati.
  • Nu ia partea niciunui frate.
  • Incearca sa-si distribuie timpul in mod egal.

Your email address will not be published. Required fields are marked *