Bagajul de maternitate

Bagajul de maternitate: burtica creste din ce in ce mai mult, spatele te apasa si in curand te vei trezi mamica… Dar pana atunci mai ai un pas de infruntat: spitalul. Si pentru ca totul sa decurga cat de bine posibil, trebuie sa te asiguri ca te duci la spital cu toate lucrurile de care ai nevoie. Incepand cu luna a saptea ar trebui sa pregatesti acest bagaj si sa il pui langa usa sau intr-un alt loc vizibil unde sa nu il uiti. Desi fiecare femeie are particularitatile ei, lista de mai jos include obiectele esentiale ale bagajului de maternitate:

  • Haine lejere, aici intrand camasi de noapte cu deschidere pentru alaptat, lenjerie intima larga si comoda, sosete groase, un halat pufos, papuci de plastic.
  • Obiecte de igiena personala precum sapun, periuta, pasta de dinti, deodorant fara parabeni, tampoane igienice pentru lauze, gel antibacterian, servetele umede, crema pentru sfarcuri, perie si elastice.
  • Obiecte pentru a te distrage de la eforturile nasterii: tableta, aparat foto, casti, carti, un balsam de buze sau alt produs cosmetic lejer care iti place.

In ceea ce priveste nou-nascutul, trebuie sa ii impachetezi si lui:

  • Scutece speciale pentru nou-nascuti si crema pentru fundulet. In jur de 8-10 pampersi pe zi.
  • Haine curate, cea mai mica marime. Aici intra body-uri, salopeta, pantaloni, manusi sa nu se zgarie, ciorapei si haine pentru scosul din spital pana acasa.
  • La capitolul igiena, cel mic va avea nevoie de sapun si sampon special.
  • Paturica, scaun scoica sau alt lucru in care sa il transporti.

In ceea ce priveste actele, trebuie sa te asiguri ca ai la tine buletinul in original si copie, analizele efectuate in timpul sarcinii, o eventuala adeverinta de salariat, carnetul de gravida. Nu sunt de uitat nici eventualele gustari neperisabile pentru tine sau partenerul tau. Desi stai doar cateva zile in spital, ai nevoie de un bagaj de maternitate bine realizat din timp pentru a te asigura ca intampini cat mai putine probleme.

 

Your email address will not be published. Required fields are marked *